Telefon: 0743 852 475

Gala Premiilor UNITER, la Timișoara! Vez cum îți poți susține favoriții

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

10 premianţi, 33 de nominalizaţi şi peste 600 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara!

Aici va avea loc a 25-a ediție a Galei Premiilor. Cu această ocazie, două premii speciale vor fi acordate de Senatul UNITER, Naționalului timișorean. Este vorba de Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile acordat Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara pentru realizarea Sălii 2, respectiv de Premiul special acordat actriţei Irene Flamann Catalina pentru o viaţă dedicată teatrului. De asemenea, Senatul UNITER a decis să acorde Premiul pentru întreaga activitate critică de teatru Marianei Voicu.

Astfel, în seara zilei de 8 mai, începând cu ora 21.00, vom afla, în direct, câştigătorii ediţiei 25 a Galei Premiilor UNITER. Decizia aparţine juriului final format din Alexandru Darie, Luana Drăgoiescu, Dana Dogaru, Florica Ichim şi Maria Sîrbu.

Spectacolul-eveniment va începe la ora 21.00 şi va fi transmis în direct pe TVR1, TVR HD, TVR Internaţional, Radio România Cultural şi online pe www.uniter.ro şi www.tvr.ro.

Până atunci, însă, vă invităm să fiţi alături de concurenţi şi să-i încurajaţi cu un simplu click. Îi puteţi cunoaşte mai bine pentru că, începând de săptămâna aceasta, site-ul www.uniter.ro, pagina de facebook şi pagina de youtube găzduiesc clipuri realizate de actori, regizori, profesionişti din lumea teatrului şi filmului.

Deja puteţi găsi mesajele de susţinere la categoria „Premiul pentru Debut” transmise de actriţele Oana Vidoni şi Andreea Tănase şi de regizorul Radu Alexandru Nica. Sunt intervenţii ale breslei care dau competiţiei un plus de emoţie şi atractivitate.

Timișorenii sunt invitați să participe activ la toate etapele campaniei. Campania interactivă de promovare a artiştilor nominalizaţi la trofeul UNITER, intitulată „Pentru tine cine e câştigătorul?” oferă posibilitatea publicului larg să-şi susţină artiştii favoriţi şi îndrăgiţi pe site-ul http://www.uniter.ro/votul-publicului-gala-uniter-2017/.

Trebuie spus că spectacolele care au intrat în atenţia juriului UNITER sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016. Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru: Monica Andronescu, Alice Georgescu şi Mircea Morariu.

Nominalizările sunt următoarele:

Debut:
Radu Brănici pentru rolul Morritz din spectacolul Deşteptarea primăverii la Teatrul German de Stat Timişoara
Lavinia Pele pentru rolul Doruleţ din spectacolul Visul unei nopţi de iarnă la Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte
Iustinian Turcu pentru rolul Georg din spectacolul Martiri la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu – Secţia Germană

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:
Biblia Neagră a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Dada Cabaret după Matei Vişniec, adaptarea radiofonică şi regia artistică Mihai Lungeanu, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune
Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, regia artistică Gelu Colceag, producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:
Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Anca Maria Colţeanu, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Livada de vişini de A.P. Cehov, regia Alexandru Lustig, producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)
Vandalul de Hamish Linklater, regia şi adaptarea Andreea Vulpe, coproducţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR) – UNTEATRU

Premiul pentru critică teatrală:
Alina Epingeac
Doina Papp
Mirella Nedelcu Patureau

Cea mai bună scenografie:
Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului Cafeneaua la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Adrian Damian pentru scenografia spectacolului Iarna la Teatrul „Nottara” Bucureşti
Irina Moscu pentru scenografia spectacolului PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

Cea mai bună actriţă în rol secundar:
Ana Ciontea pentru rolul Koróbocika, Nastasía Petróvna, moşiereasă din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti
Ana Bianca Popescu pentru rolul Luka din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Antoaneta Zaharia pentru rolul Ecaterina din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti

Cel mai bun actor în rol secundar:
Miklós Bács pentru rolul Satin din spectacolul În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Conrad Mericoffer pentru rolul Sergius din spectacolul Soldatul de ciocolată la Teatrul Odeon Bucureşti
Gheorghe Visu pentru rolul Nozdrióv, moşier din spectacolul Suflete moarte la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:
Alina Petrică pentru rolul titular din spectacolul Aglaja la Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
Mihaela Trofimov pentru rolul titular din spectacolul Molly Sweeney la Teatrul UNTEATRU Bucureşti
Ana Ularu pentru rolul A din spectacolul O intervenţie la Teatrul ACT Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal:
Richard Bovnoczki pentru rolul Ciki din spectacolul No man’s land la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti
Andrei Huţuleac pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor din spectacolul Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti
Ciprian Nicula pentru rolul Christopher din spectacolul O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cea mai bună regie:
Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului Amadeus la Teatrul Metropolis Bucureşti
Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului În adâncuri la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Bobi Pricop pentru regia spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Cel mai bun spectacol:
Amadeus, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti
Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu, la ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti. Co-producător Asociaţia Piese Refractare. Cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasadei Franţei la Bucureşti şi a Institutului Francez
PASĂREA RETRO se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, scenariul şi regia Radu Afrim, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”

 

Ultima modificare Vineri, 21 Aprilie 2017 10:39

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Câte amenzi și-au dat între ei polițiștii locali din Timișoara, de-a lungul timpului?

Câte amenzi și-au dat între ei polițiștii locali din Timișoara, de-a lungul timpului?

Cei doi polițiști locali care au parcat ilegal pe un trotuar din Timișoara au fost amendați. Anunțul a fost făcut vineri chiar de Poliția Locală.

Detalii

Centura de sud a Timișoarei, tot mai aproape de a deveni realitate!

Centura de sud a Timișoarei, tot mai aproape de a deveni realitate!

Documentația pentru proiectarea și execuția tronsonului sud al centurii Timișoarei a fost finalizată și depusă pe SEAP.

Detalii

Plătim cele mai mici impozite pe clădiri, dar și cea mai mare taxă pe paragină

Plătim cele mai mici impozite pe clădiri, dar și cea mai mare taxă pe paragină

Timișoara este orașul cu cele mai mici impozite pe clădiri, dar și orașul în care se va plăti cel mai mult pentru clădirile lăsate neîngrijite!

Detalii

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Meteo

Partly cloudy

8°C

Timișoara

Partly cloudy
Humidity: 53%
Wind: WNW at 22.53 km/h
Monday 0°C / 14°C Partly cloudy
Tuesday 4°C / 21°C Mostly sunny
Wednesday 8°C / 23°C Partly cloudy

Login