Telefon: 0731 028 626

Contact: [email protected] | Publicitate: 0731 028 626

FOTO Un drum din pământ, impracticabil iarna, transformat complet! A fost pentru prima dată asfaltat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Drumul care asigură legătura între localitățile Hitiaș și Bacova a fost în sfârșit reabilitat.  

Drumul are o lungime de 8,5 kilometri și este pentru prima dată când vede asfaltul. Oamenii din zonă sunt cei mai mulțumiți, pentru că în special iarna, sau atunci când ploua drumul din pământ și piatră devenea impracticabil. 

CITEȘTE ȘI: Profesori repetenţi! În Timiş, peste 50% dintre dascăli nu au luat note de trecere la titularizare

”Era un drum foarte rău, impracticabil iarna, și din cauza asta ne-am chinuit să-l asfaltăm și într-un final am reușit să-l reabilităm. Locuitorii din zonă sunt foarte mulțumiți, și nu numai ei, pentru că acest drum crează un acces facil spre drumul ce leagă Timișoara de Buziaș, dar și de Topolovăț, foarte aproape de urcarea pe autostradă”, spune Ioan Nanu, primarul comunei Racovița.

drum 1 1

Proiectul de investiții a cuprins mai multe categorii de lucrări, printre care: realizarea elementelor geometrice ale profilului transversal, reprofilarea șanțurilor de pământ existente și asigurarea continuității acestora prin intermediul podețelor existente și proiectate, montarea de parapeți de protecție, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale și a acceselor la proprietăți, executarea lucrărilor de siguranță a circulației rutiere. Astfel, prin modernizarea drumului județean s-a realizat o parte carosabilă supralărgită, necesară din cauza lăţimii insuficiente a structurii rutiere care exista.

”Am preluat aceast drum pentru că era unul comunal și l-am transformat în drum județean , și care pentru prima oară vede asfaltul. Este un drum important pentru că leagă comuna Racovița, localitatea Hitiaș de drumul județean Timișoara – Buziaș, la Bacova, în plus este un drum care scurtează și accesul la autostradă pentru că este accesul spre Topolovăț și urcarea pe autostradă”, spune președintele CJT, Călin Dobra. 

drum 4 1

În paralel cu îmbunătăţirea suprafeţei de rulare, s-a corectat traseul drumului existent,  care în prezent corespunde standardelor specifice pentru o viteză de proiectare de 90 km/oră în afara localităţilor şi 50 km/oră în localităţi.Colectarea în lungul drumului a apelor pluviale se face prin intermediul șanțurilor de pământ existente, care au fost reprofilate, iar asigurarea continuității acestora s-a făcut prin podețele existente și proiectate.De asemenea, au fost executate lucrări necesare pentru asigurarea accesului la proprietăţi şi la terenurile agricole, dar și lucrări la  intersecţiile cu drumurile laterale şi podeţele aferente. În vederea reglementării circulației și conferirii siguranței în trafic, pe acest tronson al DJ 592D s-au executat lucrările pentru semnalizarea rutieră verticală și orizontală prin intermediul indicatoarelor de circulație și a marcajelor cu vopsea pe partea carosabilă.

CITEȘTE ȘI: Parcul Alpinet s-a redeschis! Timișorenii se pot plimba prin grădina japoneză și zona montană, pe malul Begăi. Vezi aici cum arată

Valoarea lucrărilor decontate este de aproape 8,7 milioane de lei, fonduri asigurate din bugetul propriu al Consiliului Județean Timiș. Modernizarea drumului a fost realizată în 6 luni și 24 de zile, înainte de termenul stabilit în contract (care era de 8 luni).  

Consiliul Județean Timiș a demarat atragerea de finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional, pentru decontarea banilor care au fost investiți, din bugetul propriu, în modernizarea acestui drum.

Ultima modificare Marți, 17 Iulie 2018 18:13

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

Sorin Supuran rupe legătura cu STPT! Va continua, totuși, să spună ce probleme are societatea

Sorin Supuran rupe legătura cu STPT! Va continua, totuși, să spună ce probleme are societatea

Fostul director al Societății de Transport Public Timișoara încheie orice legătură cu STPT.

Detalii

Ramona Olteanu este noul director economic de la Regia Autonomă „Administrația Canalul Navigabil Bega”

Ramona Olteanu este noul director economic de la Regia Autonomă „Administrația Canalul Navigabil Bega”

Fostul consilier local PSD, Ramona Olteanu, este, de astăzi, noul director economic al Administrației Canalul Navigabil Bega.

Detalii

FOTO: O nouă subcelulă a deponeului de la Ghizela, pentru depozitarea deșeurilor, este gata!

FOTO: O nouă subcelulă a deponeului de la Ghizela, pentru depozitarea deșeurilor, este gata!

Astăzi a fost recepționată subcelula 2.2 de la deponeul ecologic de la Ghizela.

Detalii

Politică

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Meteo

Clear

18°C

Timișoara

Clear
Humidity: 92%
Wind: NE at 11.27 km/h
Monday 18°C / 31°C Mostly sunny
Tuesday 18°C / 32°C Mostly sunny
Wednesday 18°C / 32°C Mostly sunny

Login