PRIMELE IMAGINI cu podul peste Bega, ce se va construi la Timișoara

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul municipiului Timișoara a făcut publică a simulare a noului pod ce urmează să fie construit peste Bega.

Este vorba despre podul Jiul, care va avea patru benzi pentru autoturisme, piste pentru biciclete și trotuare pe ambele părți. De asemenea, noul pod va avea facilități pentru persoanele cu handicap.

VEZI AICI CUM VA ARĂTA PODUL

Podul Jiul va fi construit în prelungirea pasajului feroviar cu același nume, care a intrat anul trecut în lucrări de lărgire și reamenajare.Conform primarului, lucrările vor începe chiar în această toamnă.

Primarul Timișoarei a cerut ca podurile care se vor construi în oraş să aducă şi elemente de spectaculozitate şi de frumuseţe şi să nu fie simple punţi care leagă două maluri ale Canalului Bega. Edilul a promis ca până la finalul mandatului său vor fi construite poduri – la Jiul, Solventul, Behela şi fosta fabrică de textile ILSA.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Administrație

De mâine sunt pe traseu! RUTELE pe care vor circula minibusele RATT

De mâine sunt pe traseu! RUTELE pe care vor circula minibusele RATT

Minibuzele alb-violet intră de mâine în circulație! RATT a stabilit traseele pe care acestea vor merge.

Detalii

RUTELE pe care vor circula minibusele RATT

RUTELE pe care vor circula minibusele RATT

Minibuzele alb-violet intră de luni în circulație! RATT a stabilit traseele pe care acestea vor merge.

Detalii

Confuzie pe două proiecte ale Consiliului Județean! Roxana Iliescu face lumină

Confuzie pe două proiecte ale Consiliului Județean! Roxana Iliescu face lumină

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Roxana Iliescu încearcă să lămurească situația de confuzie care s-a creat în jurul centrului pilot de colectare legume-fructe și centrul multifuncțional pentru legume și fructe.

Detalii

Cele mai noi articole

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Fii sursa noastră!

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă?

Trimite-le prin formularul de contact. Dacă e chiar tare, noi îl publicam. Iar dacă e foarte tare, îl și premiem. Cel mai bun articol va fi premiat în fiecare săptamana, iar câștigătorul va fi anunțat pe www.sursadevest.ro în fiecare zi de luni.

Meteo

Mostly sunny

12°C

Timișoara

Mostly sunny
Humidity: 30%
Wind: NNE at 35.40 km/h
Tuesday 2°C / 18°C Sunny
Wednesday 5°C / 21°C Sunny
Thursday 8°C / 20°C Mostly sunny

Login